Pachetul reflectiv pentru mansardă

Izolație termică suplimentară pentru mansardă: Reflectiva Gold și Reflectiva Multistrat, cu stratul de aer sigilat dintre ele, peste izolația pe care o ai deja între căpriori.

Conținut tehnic: Bogdan Ivănescu, inginer diplomat, doctorand la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca · actualizat la 16.10.2026

Randarea aplicației: Pachetul reflectiv pentru mansardă
Apasă pe imagine ca să o mărești.
Pe scurt

Trei zone, fiecare cu rolul ei

Gold se prinde pe sub căpriori, după ce izolația dintre ei este montată, iar Multistrat vine chiar înainte de gips-carton sau lambriu. Împreună cu aerul sigilat dintre ele, cele două membrane formează o secțiune termoizolantă care face mai eficientă izolația existentă. Ocupă doar 1,5 cm și țin locul foliei de barieră de vapori de la interior.

Valoare încercată

R = 2,09 m²K/W, măsurat

Ansamblul Gold, 6 cm de aer și Multistrat a fost măsurat pe Lambda-Meter EP500e, la 10 °C și 15 K: λ = 0,0358 W/mK pe 7,5 cm. Pachetul adaugă această rezistență termică indiferent ce izolație ai deja.

R (m²K/W), rezistența termică: cât de mult se opune stratul sau ansamblul trecerii căldurii; cu cât este mai mare, cu atât izolează mai bine. Ce înseamnă →λ (W/mK), conductivitatea termică: cât de ușor conduce materialul căldura; cu cât este mai mică, cu atât materialul izolează mai bine. Ce înseamnă →
Grosime

Doar 1,5 cm

Cele două membrane ocupă împreună 1,5 cm: Gold are 10 mm, iar Multistrat 5 mm.

Vapori

Nu mai ai nevoie de altă folie la interior

Membranele reflective de la interior lucrează și ca barieră de vapori, deci alcătuirea trebuie să permită evacuarea vaporilor spre exterior. Dacă ai OSB sau alte straturi cu rezistență mare la difuzie, configurația se analizează înainte să alegi sistemul.

Reflexie

Emisivitate 0,05

Suprafețele reflectă 95–97% din radiația termică.

Emisivitate: emisivitatea 0,05 înseamnă că fața de aluminiu radiază doar 5% din căldura pe care ar radia-o o suprafață obișnuită, deci nu cedează căldura prin radiație. Cu cât este mai mică, cu atât mai bine. Ce înseamnă →
Economie

Circa 176 kWh pe m² pe an

Atât economisești doar cu acest pachet, fără altă izolație, comparativ cu un acoperiș neizolat, în condițiile climatice din România. Totuși, nu recomandăm montajul fără altă izolație: la mansardă, pachetul se combină cu minimum 15 cm de izolație între căpriori.

kWh/m²/an: energia economisită într-un an pe fiecare m², calculată față de un acoperiș neizolat. Ce înseamnă →
Zona tehnică

Spațiul dintre membrane lucrează de două ori

Între profile sau șipci treci instalațiile, iar izolația rămâne continuă și sigilată ermetic. Zona devine un termos care păstrează climatul și temperatura din casă.

Pentru cine

Completează, nu înlocuiește

Pachetul este gândit pentru mansardele cu mai puțin de 35 cm de izolație între căpriori, ca să completeze ce există deja.

Pașii montajului

Montaj, pasul 1: izolația dintre căpriori

Pasul 1. Izolația dintre căpriori

Montezi izolația între căpriori. Dacă alcătuirea are și un strat de 5 cm, pe acela îl pui primul, înaintea celui de 10 cm. Stratul de 5 cm aderă foarte bine la porozitatea suportului și nu trebuie ancorat deloc.

Montaj, pasul 2: reflectiva gold, pe sub căpriori

Pasul 2. Reflectiva Gold, pe sub căpriori

Cu izolația deja la locul ei, prinzi Gold pe sub căpriori. Așezi fâșiile cap la cap, fără să le suprapui, și le fixezi cu capse de 14–16 mm sau cu holzșuruburi de 1,5 cm.

Montaj, pasul 3: sigilarea rosturilor

Pasul 3. Sigilarea rosturilor

Lipești rosturile dintre fâșii cu Power Tape. Banda face membrana continuă, fără suprapuneri.

Montaj, pasul 4: structura și zona tehnică

Pasul 4. Structura și zona tehnică

Montezi profilele sau șipcile. Între Gold și Multistrat rămâne un strat de aer sigilat de circa 6 cm, în care treci instalațiile.

Montaj, pasul 5: reflectiva multistrat

Pasul 5. Reflectiva Multistrat

Înainte de placare montezi Multistrat, cu aluminiul spre exterior, și sigilezi ermetic rosturile cu bandă adezivă.

Montaj, pasul 6: placarea

Pasul 6. Placarea

Închizi cu gips-carton sau cu lambriu.

În această aplicație

Produsele pentru această aplicație

Garanție

  • ✓Reflectiva Gold: garanție 50 ani, durată de viață minimum 50 ani
  • ✓Reflectiva Multistrat: garanție 50 ani, durată de viață minimum 50 ani

Înregistrează garanția →

Întrebări frecvente

Cât adaugă pachetul peste izolația dintre căpriori?

O rezistență termică de 2,09 m²K/W, măsurată pe ansamblul Gold, 6 cm de aer și Multistrat. Cu 10–15 cm de Wolle P1500 + P800 între căpriori, Gold și Multistrat formează pachetul System 10 Basic: varianta Basic 10 – R = 5,08 m²·K/W (echivalentul a 19 cm de izolație clasică cu λ 0,038), varianta Basic 15 – R = 6,40 m²·K/W (24 cm).

Mai am nevoie de barieră de vapori la interior?

Nu. Gold și Multistrat funcționează și ca barieră de vapori. Dacă alcătuirea are OSB sau alte straturi cu rezistență mare la difuzie, cere o analiză înainte de alegerea sistemului.

Se suprapun fâșiile de Gold?

Nu. Le pui cap la cap și sigilezi rosturile cu Power Tape.

Cum se prinde Gold de căpriori?

Cu capse de 14–16 mm sau cu holzșuruburi de 1,5 cm.

Pot monta pachetul fără altă izolație?

Nu recomandăm. Fiecare tip de izolație are rolul lui în sistem; la mansardă, pachetul se combină cu minimum 15 cm de izolație între căpriori.

Configurează necesarul

Produsele pachetului
Izolația dintre căpriori (opțional)

Necesarul

Total: 0 lei

Cantitățile includ 3% pentru pierderi și se rotunjesc la role și pachete întregi. Wolle se calculează pentru un strat pe toată suprafața.

Solicită oferta pentru proiectul tău

Calculează cantitățile pentru suprafața ta și comandă direct, cu livrare acasă.

Întrebări despre montaj sau cantități? Telefon și WhatsApp 0790 644 051 · contact@isoflect.ro